Inner Alchemy Breathwork
April 1, 2026 - April 1, 2026
18:30 - 20:30
-, -
Strada Emil Isac Nr. 25
Description
Trăim vremuri în care, deși există foarte multă informație despre cum să ne manifestăm visele și să avem viața pe care ne-o dorim, de cele mai multe ori rămânem la stadiul de dorință și cam atât. Acest lucru se întâmplă deoarece căutăm să realizăm totul din mental și nu este implicat și corpul fizic în aspectele mult dorite. Te-ai gândit că felul în care îți trăiești viața, dorințele, gândurile și emoțiile are mare legătură cu felul în care respiri? Majoritatea oamenilor respiră automat și ineficient, iar o respirație rapidă și superficială activează stresul în corp, adică sistemul simpatic, ceea ce duce la un nivel ridicat de cortizol. Cortizolul ridicat scade calitatea vieții, iar dacă ne împlinim dorințele dintr-o stare de stres nu ne vom putea bucura de rezultat. Te invit la o Seară de Respirație alchimică unde vei avea ocazia să micșorezi distanța dintre tine cel din prezent și visul tău din viitor, cu ajutorul respirației și al întregului corp. Emoția cel mai des accesată prin această formă de respirație este BUCURIA inerentă, o emoție de vibrație înaltă care te ajută să guști din nou viața. Respirația Alchimică îți schimbă starea emoțională (dovedit științific) Schimbarea ritmului respirației trimite semnale către creier despre „starea” în care ne aflăm. Astfel, prin respirație putem modula și transforma emoții precum anxietatea, tensiunea interioară sau iritabilitatea în emoții de bucurie, compasiune, seninătate, încredere în viață. Această formă de respirație este dovedită acum și științific prin studiile care s-au făcut pe mii de oameni a căror coerență creier-inimă s-a modificat prin intermediul ei. S-a demonstrat că modificarea ritmului respirator reduce activitatea amigdalei (centrul fricii din creier) și crește coerența inimă–creier, ceea ce duce la o stare de calm și claritate. Studiile arată că practicile regulate de breathwork pot ajuta la: - reducerea ritmului cardiac și a anxietății - la scăderea tensiunii musculare - inducerea unei stări de relaxare profundă - stări și emoții de înaltă calitate Respirația Alchimică este o formă de breathwork care te ajută să-ți calmezi sistemul nervos și mai mult decât atât, să lucrezi cu emoțiile „captive” din țesuturile musculare și să le transformi. Este o formă de tehnologie internă aflată mereu la dispoziția ta în aproape orice situație. Te invităm într-un cadru intim și relaxant, unde vom explora împreună respirația ca pe un instrument de reconectare, eliberare, dar și ca un instrument care ne duce la următorul nivel. În cadrul atelieruluii: 🌿vei explora principiile de bază ale Respirației alchimice (mecanismele fiziologice din spate) 🌿vei intra într-un proces ghidat de către un facilitator cu 12 ani de experiență în această formă de respirație, într-un spațiu sigur 🌿vei accesa tiparele din subconștient care necesită eliberare și vei putea să-ți activezi energia vitală în corp 🌿vei avea ocazia să simți pe pielea ta ce ai de făcut pentru ca visele tale să se împlinească și să treci la următorul nivel Facilitator: Adela Haru Adela este ghid certificat în Respirație Alchimică, precum și facilitator în Tao Tantric Arts (Thailanda, 2013). A descoperit Respirația alchimică în 2014 și de atunci este parte din viața ei zilnică. După ani de practică a început să predea această metodă și în România unde a lucrat deja cu mii de femei, bărbați și zeci de cupluri a căror viață s-a schimbat datorită acestei forme de respirație. Autoare a cărților Spre Feminitate, Relațiile Conștiente și Magia ciclului feminin, Adela îmbină cunoașterea ancestrală din taoism, tantra, ayurveda și breathwork pentru a ghida femei și bărbați în reconectarea cu energia vitală, cu corpul și cu intimitatea sufletului lor. Prin ateliere, tabere și sesiuni individuale, creează spații de transformare profundă, unde energia devine un vehicul al vindecării și al bucuriei de a fi. Mai multe despre activitatea Adelei pe www.adelaharu.ro 📍 Locul: Wisdome Culture Lab 📅 Data: 1 Aprilie 🕓 Ora: 18:30 - 20:30 💫 Contribuție: 260 Ron Această seară este o invitație de a-ți aminti respirația ca punte între materie și spirit, între tine și viață. Vino așa cum te simți, vei avea ocazia să înveți cum să-ți transformi starea cu ușurință. Nu e nevoie de experiență anterioară — doar de deschiderea de a te întâlni cu tine, așa cum ești, aici și acum. Haine comode, să te poți mișca lejer și să poți respira liber. Recomandare: evită să mănânci înainte, corpul are nevoie să se simtă ușor când respiră și nu îl vrei ocupat cu digestia. Te rugăm să ajungi cu 15 min înainte.
Trăim vremuri în care, deși există foarte multă informație despre cum să ne manifestăm visele și să avem viața pe care ne-o dorim, de cele mai multe o...
Categories
#Breathwork
Get Tickets
Welcome! Please choose your desired ticket type:
No comments yet
Start the conversation.

No comments yet
Start the conversation.